Pe urma
marangozilor.

De unde vine

Ceva din
bagajul genetic.

Bunicul lui Iulian a fost tâmplar, aici, în Jurilovca. Unchiul lui a dus meseria mai departe și s-a axat pe construcția lotcilor: s-a făcut marangoz la institutul din Tulcea, iar când a ajuns în sat a fost pus șef de echipă, pentru că făcuse deja câteva lotci de la zero. A construit și a întreținut bărcile pentru toate cele 16 brigăzi de năvod ale satului — fiecare cu cel puțin opt bărci — vreo cincisprezece ani.

Iulian e electrician. A proiectat și a executat instalații electrice, a lucrat și în afara țării. A renunțat la meseria aceea ca să se întoarcă la lemn.

„Probabil ceva din bagajul genetic m-a chemat. M-a adus mai aproape de lemn și de ce înseamnă marangozeria.”

Septembrie 2026

Două lotci
de 30–40 de ani.

Lotci de năvod, cu 20 de crivace fiecare — coastele de stejar care țin barca. Stătuseră ani la soare și apoi în umezeală, fără tratament, iar stejarul își pierduse rezistența. Catranul și creozotul cu care se ungeau odinioară nu mai sunt permise, așa că pescarii le îmbrăcaseră în fibră.

Crivacele putrede se schimbă unul câte unul, nu toate deodată, altfel barca se întinde „ca o plăcintă”. Fiecare bucată se șablonează separat, cu un cablu de aluminiu îndoit după fundul bărcii, pentru că o lotcă veche nu mai are simetrie între stânga și dreapta. Stejarul nou e tăiat verde, ales buștean cu buștean, fără noduri și crăpături.

„Nu credeam că pot să lucrez așa de liniștit. Recondiționarea lotcilor mă liniștește într-un fel pe care nu l-am mai întâlnit.”

Ziua a treia

Dacă nu te mânjești
cu catran, nu ești marangoz.

La a treia zi de lucru a venit și unchiul. A explicat compartimentarea bărcii, locul atamanului la provă, cârma, și de ce vopseaua ecologică ține acum locul catranului. Barca are poate 60 de ani și a mai trecut printr-o intervenție asemănătoare acum vreo 30.

Lemnul nou se vede deschis lângă cel vechi, înnegrit. „Începe să arate ca o barcă.”

1 noiembrie 2026

Pe apă,
în tandem.

După trei săptămâni pe lac, bărcile s-au întors să fie văzute. La năvod se pleacă doar perechi: două lotci legate una de alta, cu pari montați în X pe sub ele, care țin plumbii plaselor pe fundul apei. Palițele — lemnele de pe mijloc — se trag de doi pescari deodată, unul dintr-o barcă, celălalt din cealaltă.

Și prima lecție a apei: lemnul e un organism viu chiar și după ce e tăiat. Scândurile s-au strâns una în alta; la următoarea barcă rămâne un centimetru între ele, ca să poată lucra. Iar șezutul pescarilor, făcut din tei, ar fi trebuit să fie din brad — la exterior țin rășinoasele, teiul e pentru mobila de interior.

„Pescarii adevărați sunt tandem.”

Vara 2027

Să fie văzute pe lac,
nu doar în muzeu.

Lotcile astea se construiesc la fel de câteva sute de ani; nu s-a schimbat nimic. Pescuitul la năvod ca industrie probabil nu va mai exista, dar bărcile pot rămâne: cu o velă sau cu un motor electric mic, o plimbare cu lotca e „ca o întoarcere în timp” — nu rapidele din filmele de prezentare.

Vara viitoare, curtea lui Iulian devine șantier deschis: cine vrea poate veni să pună mâna pe o bucată de lemn. Urmează și o barcă mare, de mare, din cele folosite cândva la parahate — carmacele cu care se pescuiau sturionii. Iar mai departe, o ucenicie la o academie din Franța unde se construiesc doar bărci din lemn.

„Delta Dunării e chiar asta: o lotcă, o velă, un om cu o poveste.”

Atelierul

Numele
fiicei lui.

Între bărci, din același atelier pleacă mobilier și decor din lemn: bănci, mese, corpuri cu feronerie, biblioteci, colțare și frontoane lipovenești, lucrări pentru pensiuni. Aceeași regulă peste tot: lemnul se alege, fibra se urmează, îmbinarea se potrivește cu mâna.

Atelierul poartă numele fiicei lui, Eva. Vara lucrul merge mai încet, pentru că vacanțele sunt ale ei.